Test

Portret al lui Vladimir Putin

„Decivilizarea Rusiei”. Un sociolog explică modul în care cultura criminală a forțelor de securitate și a elitelor ”

Forțele militante care au ajuns la putere în Rusia la sfârșitul anilor 1990 au normalizat din ce în ce mai mult violența în politica internă și internațională și au reușit să suprime grupurile care erau interesate de o dezvoltare pașnică. În loc să creeze un monopol de stat asupra violenței, acestea au răspândit-o în întreaga societate. Războiul din Ucraina este un punct culminant al acestui proces de decivilizare a Rusiei.

Preţul petrolului scade după anunţarea majorării producţiei de către OPEC+

Cotaţiile ţiţeiului au scăzut luni, după ce OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) a convenit noi majorări ale producţiei începând din august.

Zece români au fost arestați în Spania după ce au comis jafuri ca-n filme

Pagubele se apropie de jumătate de milion de euro doar pe teritoriul Spaniei.
Moneda turcească / foto ilustrativ

Turcia emite o monedă comemorativă de 5 lire pentru cel de-al 36-lea summit al NATO

Direcţia Generală de Monetărie şi Imprimare a Timbrelor din Turcia a emis luni o monedă comemorativă de 5 lire turceşti special concepută.

Prinţul Harry nu va locui la Palatul Buckingham în timpul vizitei sale la Londra

Prinţul Harry nu va locui la Buckingham în timpul vizitei sale în Marea Britanie, săptămâna aceasta, a declarat palatul, în pofida faptului că un purtător de cuvânt al celui de-al doilea fiu al regelui a declarat luni presei că acesta a acceptat o invitaţie în acest sens, informează Reuters.
Portret al lui Vladimir Putin

„Decivilizarea Rusiei”. Un sociolog explică modul în care cultura criminală a forțelor de securitate și a elitelor ”

Forțele militante care au ajuns la putere în Rusia la sfârșitul anilor 1990 au normalizat din ce în ce mai mult violența în politica internă și internațională și au reușit să suprime grupurile care erau interesate de o dezvoltare pașnică. În loc să creeze un monopol de stat asupra violenței, acestea au răspândit-o în întreaga societate. Războiul din Ucraina este un punct culminant al acestui proces de decivilizare a Rusiei.
Portret al lui Vladimir Putin

„Decivilizarea Rusiei”. Un sociolog explică modul în care cultura criminală a forțelor de securitate și a elitelor ”

Forțele militante care au ajuns la putere în Rusia la sfârșitul anilor 1990 au normalizat din ce în ce mai mult violența în politica internă și internațională și au reușit să suprime grupurile care erau interesate de o dezvoltare pașnică. În loc să creeze un monopol de stat asupra violenței, acestea au răspândit-o în întreaga societate. Războiul din Ucraina este un punct culminant al acestui proces de decivilizare a Rusiei.

Preşedintele Iohannis participă la Summitul NATO Vilnius săptămâna viitoare

Potrivit sursei citate, la Summitul de la Vilnius, care are loc într-un moment critic pentru securitatea euroatlantică, în al doilea an de la începerea agresiunii ruse asupra Ucrainei, liderii aliaţi vor evalua implementarea deciziilor adoptate la reuniunea de la Madrid din 2022, când a fost adoptat şi Conceptul Strategic în vigoare, cu accent pe consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare.