De ce articolul 5 al NATO este atât de prost înțeles

Confuzia cu privire la articolul-cheie 5 al NATO privind apărarea colectivă datează de dinaintea alianței, se arată într-o analiză CEPA.

Un senator republican se află în plenul Senatului SUA. El pune o întrebare: dacă Rusia invadează Norvegia, ar fi suficientă trimiterea a 10 galoane de petrol pentru a îndeplini datoria SUA în temeiul articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord?

Bineînțeles că nu, spune el, răspunzând la propria întrebare și sugerând că articolul 5 ar implica automat SUA în conflictele europene. Conform Constituției, puterea de a porni un război ar trebui să aparțină exclusiv Congresului.

Acestea nu sunt cuvintele senatorului Paul Rand, care a propus un amendament exprimând astfel de preocupări în iulie 2023. Nu sunt nici cuvintele vreunui alt izolaționist activ în prezent în politica americană. Această ipoteză a fost lansată de senatorul Forrest Donnell în 1948, cu un an înainte de semnarea acordului NATO.

Dezbaterea cu privire la articolul 5, când este invocat și ce implică este la fel de dezbătută astăzi ca și atunci. În timp ce președintele Biden promite să „apere fiecare centimetru” din teritoriul NATO, rivalul său Donald Trump este ambivalent.

Formularea articolului 5 este vagă. Acesta prevede că un atac împotriva unui membru „va fi considerat un atac împotriva tuturor”. Ceea ce este discutat mai rar este faptul că fiecare stat membru are doar obligația de a lua „măsurile pe care le consideră necesare, inclusiv utilizarea forței armate”.

Cu alte cuvinte, articolul 5 nu obligă statele membre să desfășoare mijloace militare în cazul în care un aliat este atacat. Acesta le obligă doar la o anumită formă de răspuns.

Ambiguitatea a fost deliberată. Ea a fost elaborată ca răspuns la rezervele SUA legate de profunzimea obligațiilor sale militare în calitate de membru al unei alianțe transatlantice de apărare. Sentimentul izolaționist era încă răspândit în țară, care venise în ajutorul Europei în ambele războaie mondiale numai după dezbateri interne acerbe.

Negociatorii americani au insistat de la început asupra unei formulări vagi. Secretarul de stat Dean Acheson a precizat că „în mod firesc, asta nu înseamnă că Statele Unite ar intra automat în război dacă una dintre celelalte națiuni semnatare ar fi victima unui atac armat”. O astfel de decizie ar fi luată numai conform prevederilor constituției, a spus el.

Asigurările lui Acheson au fost întâmpinate cu scepticism de senatorul Donnell și de alții, și continuă să fie puse la îndoială și astăzi.

În urma invaziei la scară largă a Ucrainei de către Rusia, președintele Volodimir Zelensky a făcut un apel urgent către membrii NATO, susținând că cea mai bună protecție pentru țara sa ar fi aderarea la alianță. Această sugestie a alimentat temerile că articolul 5 ar putea fi declanșat imediat, forțând aproape automat desfășurarea de soldați NATO pe linia frontului.

Îngrijorările au reapărut atunci când președintele Emmanuel Macron a sugerat că trupele franceze ar putea fi desfășurate în Ucraina. Unii au afirmat că și acest lucru ar putea declanșa articolul privind apărarea colectivă dacă soldații francezi ar fi uciși în acțiune (de fapt, articolul se referă la protejarea teritoriului NATO, nu a trupelor NATO).

Precedentul

Spre deosebire de presupunerile din 1948, acum avem un precedent clar a ceea ce se întâmplă de fapt atunci când este invocat articolul 5. Acesta a fost invocat în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001 împotriva SUA, chiar dacă trimiterea de trupe europene pentru a sprijini operațiunile SUA în Afganistan a fost efectuată de națiuni în mod individual și nu de alianță.

În timp ce Regatul Unit s-a alăturat SUA în campania militară împotriva talibanilor la 7 octombrie, Bundestagul a trebuit să aștepte până în noiembrie pentru a trimite 3.900 de soldați. Spania nu a obținut niciodată aprobarea parlamentară pentru a desfășura forțe.

Răspunsurile au variat în funcție de procesul legislativ și de sentimentul național față de război.

De-a lungul a 75 de ani, membrii alianței au fost implicați în numeroase conflicte în care articolul 5 nu a fost invocat.

Deși apărarea colectivă poate că nu ia forma dramatică la care visează criticii, ea rămâne esențială pentru misiunea NATO. Dar nu a fost întotdeauna așa.

În anii 1990, după Războiul Rece, relevanța continuă a articolului 5 a fost pusă sub semnul întrebării. Se presupunea că Occidentul se impusese și că nu ar mai fi fost nevoie de astfel de asigurări de apărare reciprocă.

Astăzi, într-o epocă marcată de tensiuni geopolitice reînnoite, articolul 5 continuă să servească drept factor vital de descurajare, deși lasă deschisă ușa aliaților mai puțin entuziaști, care vor să trimită mai degrabă petrol decât armate.