Simona Halep şi-a aflat adversara din primul tur de la Trophee Clarins (WTA 125)

Simona Halep, primul meci la revenirea pe teren/Foto: Profimedia Images
12 May 2024, 19:37

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, care a primit un wild card pentru turneul Trophee Clarins (WTA 125) de la Paris, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi programat în perioada 13-19 mai, va debuta contra americancei Mccartney Kessler, potrivit site-ului WTA.

Halep (32 ani), care ocupă locul 1.149 în lume, va juca marţi contra adversarei sale de 24 de ani (123 WTA).

Pe tabloul principal se mai află o româncă, Ana Bogdan, care o va înfrunta în prima rundă pe franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva.

Alte două românce vor lua startul în calificări, Gabriela Ruse şi Miriam Bulgaru. Ruse o va întâlni pe rusoaica Vera Zvonareva în primul tur preliminar, iar Bulgaru va primi replica franţuzoaicei Elsa Jacquemot.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă