Peste 1,5 milioane de români lucrează pe salariul minim. Angajații supermarketurilor au protestat, nemulțumiți de lipsa majorării veniturilor

27 martie 2024, 08:09

Salariile din România sunt cu mult sub nivelul celor europene. Asta deşi salariul minim în România a tot crescut în ultimii ani. Însă, inflaţia a muşcat serios din orice salariu şi a fost resimţită ca o lovitură mai ales de cei care lucrează pe salariul minim.

Este vorba despre cei care lucrează în retail și în HoReCa. Salariul minim brut în Romania este în acest moment 3.300 de lei. În mână asta înseamnă 2.000 de lei, pe lună. Și cu o inflație de peste 7,23% cât a fost în februarie.

Protest al angajaților Carrefour România, nemulțumiți de salarii

Angajații Carrefour România au fost în centrul atenției chiar recent, în contextul unui protest masiv în care peste 7.000 de angajați ai companiei au cerut majorarea salariilor. Un grup de 200 de angajați a pichetat sediul companiei din București timp de două ore, exprimându-și nemulțumirea față de decizia managementului de a nu crește veniturile acestora.

Conform membrilor de sindicat, peste jumătate din angajații Carrefour câștigă în jur de 2.000 de lei net lunar, la care se adaugă aproximativ 700 de lei în tichete de masă. În replică, reprezentanții Carrefour au transmis o poziție oficială, subliniind că au crescut veniturile angajaților în ultimii ani și oferă o serie de beneficii, inclusiv tichete de masă în valoare de 35 lei/zi, primă de fidelitate și diverse sporuri. Compania a subliniat, de asemenea, că este deschisă la negocieri pentru un nou Contract Colectiv de Muncă.

Cu toate acestea, sindicatele insistă că beneficiile oferite sunt insuficiente și cer majorarea valorii tichetelor de masă și acordarea unei prime de transport pentru angajați. De asemenea, ei critică nivelul scăzut al sporului pentru muncă în zilele de sâmbătă sau duminică și frecvența acordării primei de fidelitate.

Am dat doar exemplul Carrefour. Și Auchan, Lidl, Mega Image se chinuie pe o parte să găsească angajați, pe de alta să găsească un nivel de salarizare echitabil pentru acești omeni.

Peste 1,5 milioane de oameni lucrează pe salariul minim în România.

Probleme și în HoReCa

Aceeași problemă există și în HoReCa. Sigur, acolo se trăiește și din bacșiș însă și aici există probleme. De ce? În cele mai multe resturante din țară banii pe care îi lasă oamenii chelnerului nu ajung în buzunarul lui. Sunt impozitați, deci o parte ajung la stat, iar restaurantul își oprește și el o parte pentru a plăti ceilalți angajați.

Mai simplu spus, restaurantul plătește oamenii pe salariul minim, iar fără banii de bacșiș acești oameni ar pleca acasă la final de lună cu 2.000 de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite