Raport ONU: Coreea de Nord, creştere semnificativă a schimburilor comerciale cu Rusia

Coreea de Nord, care în mare măsură este izolată la nivel mondial, a importat semnificativ mai multe bunuri anul trecut şi şi-a extins comerţul cu Rusia, noul său partener, notează vineri DPA, citată de Agerpres.
“Volumul total al schimburilor comerciale înregistrat în 2023 a depăşit totalul din 2022, fiind însoţit de reapariţia unei mari varietăţi de mărfuri străine, dintre care unele ar putea fi clasificate drept articole de lux”, potrivit unui raport confidenţial al experţilor ONU pe care dpa a putut să îl consulte la sediul organizaţiei din New York.
Cu toate acestea, importul de astfel de articole de lux este interzis în această ţară autoritară.
După perioada de izolare completă din timpul pandemiei de coronavirus, importurile nord-coreene au crescut la 1,4 miliarde de dolari până în septembrie 2023, faţă de doar 911 milioane de dolari pe întregul an 2022, se arată în raport. Potrivit documentului, cel mai mare partener comercial al Coreei de Nord este, de departe, China.
Până în toamna trecută, comerţul cu Moscova a crescut de asemenea la un volum în valoare de 28 de milioane de dolari – cu excepţia mărfurilor sancţionate. Printre acestea se numără şi livrările de arme către Rusia, pe care raportul le menţionează.
Coreea de Nord face obiectul unor importante sancţiuni din partea ONU şi interdicţii de import din cauza programului său nuclear.
Acest raport este primul dintre cele două documente anuale ale grupului de experţi. Documentul a fost înaintat Consiliului de Securitate al ONU la sfârşitul săptămânii trecute.
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a efectuat o vizită în Rusia în septembrie trecut, când s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin. Cei doi au convenit să extindă cooperarea în toate domeniile, ceea ce a dus la intensificarea semnificativă a cooperării între cele două ţări.
Casa Albă a anunţat în octombrie că Phenianul a trimis Rusiei peste 1.000 de containere cu echipamente militare şi muniţii pentru războiul în Ucraina.

Raportul ONU se referă, de asemenea, la containere şi la posibile dovezi de livrare a acestora, citând un reprezentant de rang înalt al unui stat membru.
Imagini din satelit publicate deja de guvernul SUA ar arăta două nave sub pavilion rusesc transportând containere din portul nord-coreean Rason în Rusia. Acestea au fost apoi transportate pe calea ferată la un depozit de muniţii rusesc în apropiere de graniţa cu Ucraina.
Experţii ONU au subliniat faptul că nu au fost în măsură să verifice ceea ce era în containere.
În raportul lor, ei afirmă că articole aflate sub sancţiuni sunt din ce în ce mai des disponibile în Coreea de Nord. De exemplu, în mai multe oraşe există magazine care oferă produse de lux occidentale.
„Noile maşini străine au apărut în RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană) în număr considerabil’, potrivit acestuia. „Kim Jong-Un şi oficiali de rang înalt de la Phenian au fost văzuţi utilizând modele precum ceea ce pare a fi un SUV Mercedes-Benz Maybach GLS 600 nou şi un Maybach Sedan S650 în noiembrie şi decembrie”, se arată în raport.
De asemenea, înalţi responsabili nord-coreeni poartă genţi şi haine de designer de la brandul francez Dior.

The Times: Produsele străine de televiziune au potențialul de a doborî dictatura din Coreea de Nord
În materie de riscuri militare, raportul ONU subliniază că submarinul prezentat în Coreea de Nord în septembrie 2023, de pe care teoretic ar putea fi lansate arme nucleare, nu reprezintă o ameninţare pentru alte ţări într-un orizont de timp previzibil.
Capacităţile sale de tragere pe mare nu au fost încă verificate prin teste efectuate în larg, iar capacitatea sa de a efectua şi de a rezista la lansarea unei rachete balistice subacvatice sau de suprafaţă rămâne ipotetică’, se afirmă în acelaşi raport.
Coreea de Nord a testat în repetate rânduri rachete strategice de croazieră pentru a-şi extinde capacitatea de atac nuclear, printre care s-ar număra şi rachete de croazieră nou dezvoltate, care pot fi lansate de pe un submarin.
Termenul „strategic” sugerează că acestea trebuie să fie dotate cu încărcătură nucleară. Potrivit unor experţi sud-coreeni, Kim este posibil să fie interesat de un submarin cu propulsie nucleară din partea Rusiei în schimbul livrărilor sale de arme.
Totodată, Coreea de Nord continuă să îşi dezvolte armele nucleare şi a produs material nuclear fisionabil – chiar dacă ultimul test nuclear cunoscut a avut loc în 2017, se afirmă în raport.
Costurile uriaşe ale programului de înarmare se pare că sunt în continuare finanţate prin atacuri ale hackerilor asupra companiilor legate de criptomonede. Un total de 58 atacuri cibernetice sunt în curs de investigare, cu ajutorul cărora hackerii ar fi furat în jur de 3 miliarde de euro în numele lui Kim Jong-Un în ultimele luni.