45 de răniţi după ce balconul unei biserici din Filipine s-a prăbușit în timpul slujbei

Balconul unei biserici catolice s-a prăbuşit miercuri în Filipine. Sursa foto: Profimedia Images
Balconul unei biserici catolice s-a prăbuşit miercuri în Filipine. Sursa foto: Profimedia Images
14 februarie 2024, 09:27

Balconul unei biserici catolice s-a prăbuşit miercuri în Filipine, rănind 45 de persoane în timpul unei slujbe aglomerate, au anunţat autorităţile, informează AFP.

Circa 400 de persoane asistau la mesă atunci când a avut loc accidentul în biserica Sfântul Petru Apostolul din oraşul San Jose del Monte, lângă Manila, a declarat Gina Ayson, responsabilă pentru protecţia civilă din oraş.

O parte din podea s-a prăbuşit, făcând ca enoriaşii să cadă în gol până aproape la parter, în timpul mesei de Miercurea Cenuşii, a precizat pentru AFP biroul pentru gestionarea catastrofelor din oraş.

Podeaua „era probabil supraîncărcată”, potrivit aceleiaşi surse.

Primarul oraşului San Jose del Monte, Arthur Robes, a ordonat închiderea bisericii avariate în timp ce anchetatorii inspectau structura clădirii, a mai spus Gina Ayson.

Fotografii postate de Robes pe pagina sa de Facebook arată o parte a podelei balconului suspendată la mai puţin de un metru de parter, plină de scaune din plastic şi moloz.

Milioane de filipinezi au venit în biserici cu ocazia Miercurii Cenuşii, dată importantă pentru comunitatea creştină, care marchează începutul postului în acest bastion catolic din Asia. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă