39 de ani de la dezastrul de la Cernobîl

Ținut secret de sovietici, accidentul de la centrala atomoelectrică de la Cernobîl din 26 aprilie 1986 a afectat întreaga Europă şi milioane de oameni au fost victime ale radiaţiilor. Reactorul 4 al centralei a devenit practic un enorm depozit de deşeuri radioactive, un pericol pentru încă cel puţin 3.000 de ani.

De nivel 7, dezastrul de la Cernobîl este cel mai grav accident nuclear din istorie, în privinţa victimelor şi a costurilor. Deflagraţia a poluat atmosfera cu zece tone de materiale radioactive. Zona din jurul oraşului Pripyat, în nordul Ucrainei, este izolată de 30 de ani, iar specialiştii avertizează că efectele radiologice extrem de grave vor continua în următorii 3.000 de ani. La 32 de ani de la accident, numărul total al victimelor este încă subiect de controversă.

„La nivel mondial, au murit 1,44 milioane de oameni„, afirmă Aleksei Iablokov, fost consilier pentru mediu al preşedintelui rus Boris Elţîn.

Belarus a fost ţara cel mai grav afectata de dezastrul de la Cernobil, deoarece pâna la 70 % din precipitatiile radioactive au căzut pe teritoriul ei, dar în total peste 5,5 milioane de persoane, ucraineni, belaruşi şi ruşi, au avut de suferit în urma catastrofei, iar o mare parte dintre ei locuiesc în continuare în zonele contaminate, conform autorităţilor ucrainene.

Numărul total al victimelor ar putea fi între câteva sute de mii şi milioane, notează experţi citaţi de presa internaţională, iar medicii afirmă că milioane de persoane suferă în continuare de probleme de sănătate legate de catastrofă. Consecinţele contaminarii radioactive – cancer, afecţiuni ale sistemului imunitar, boli cardiace – ar putea provoca în total între 100 de mii şi 400 de mii de decese în aceste trei foste republici sovietice, conform Greenpeace.

Mărturii cutremurătoare au fost consemnate de jurnalista rusă Svetlana Aleksievici în cartea sa „Dezastrul de la Cernobîl”, cu care a câştigat Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 2015.

Pe lângă victimele umane, dezastrul  de la Cernobîl a afectat grav şi mediul. Au avut de suferit şi animalele domestice, animale sălbatice, păsările şi peştii sau vegetaţia, poluarea radioactivă a produs mutaţii genetice, resimţite pâna la nivelul bacteriilor şi al virusurilor.

Oraşele Cernobîl şi Pripyat au fost evacuate şi probabil nu vor mai fi locuite vreodată, întrucât nivelul de radiaţii va ajunge la cote normale abia în jurul anului 2525.

Acum, aici vin oameni de ştiinţă, doctori, biologi sau fizicieni nucleari pentru a studia consecinţele accidentului nuclear care se fac încă simţite, dar şi vin şi sute de turişti curioşi. Accesul în Zona de Excludere a Centralei Nucleare Cernobîl este posibil numai cu un ghid autorizat, şi cu măsuri de protecţie în faţa radiaţiilor. Turiştii sunt avertizaţi că nu au voie să atingă obiectele sau vegetaţia, ori să se aşeze.

Cernobîl, Ucraina, sâmbătă, 26 aprilie 1986, ora 1.23

Un experiment ratat s-a transformat într-un dezastru nuclear. Testul, conceput pentru a arata că, în timpul unei întreruperi a energiei electrice, reactorul ar funcţiona în condiţii sigure, s-a transformat într-o imensa tragedie.

Învelişul de grafit a luat foc şi reactorul 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, scutul superior al clădirii care cântarea peste 1.000 de tone a fost pulverizat, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosfera provocând radiaţii care au depăşit cu mult valorile maxime admise.

În timpul incendiului, care nu a putut fi stins timp de zece zile, au fost răspândite în atmosfera şi purtate de vânt cantităţi uriaşe de substanţe radioactive care au afectat trei sferturi din Europa şi multe regiuni de pe glob.  Trei oameni au murit pe loc, iar alţi 29 în zilele următoare, din cauza arsurilor provocate de incendiul care a urmat exploziei, dar şi din cauza iradierii.

Ucraina era atunci parte a URSS, iar sovieticii nu au informat despre accident nici măcar populaţia aflată în imediata apropiere a dezastrului.

Cei 45 de mii de locuitori din Pripyat, oraşul aflat la doar 1,5 kilometri de centrala de la Cernobîl, au fost evacuaţi abia la 36 de ore de la producerea accidentului, în după-amiaza zilei de 27 aprilie 1986.

Până în 5 mai, toţi cei care locuiau pe o raza de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiţi să-şi abandoneze casele, iar în decurs de 10 zile, în total 130 de mii de persoane din 76 de localităţi au fost evacuate, iar teritoriul respectiv a fost declarat zona de excludere.

Estimările ulterioare au arătat ca în total o suprafaţă de 17 milioane de kilometri pătraţi din Belarus, Rusia şi Ucraina a fost contaminată cu radiaţi, fiind afectate 19 regiuni, în special zonele din jurul oraşelor Briansk, Kaluga, Tula şi Orel, unde locuiau aproximativ şapte milioane de persoane, dintre care trei milioane de copii.

Abia în 23 mai 1986, mult prea târziu din punct de vedere medical, a început să se distribuie populaţiei iod, administrat pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv de către tiroidă.

După explozia reactorului, aproximativ 600.000 de cetăţeni sovietici au participat timp de mai multe luni la lucrările de construcţie a unui sarcofag, al căror scop era izolarea fragmentelor reactorului şi oprirea propagării radiaţiilor, şi la curăţarea zonei contaminate din jurul centralei atomice. Din aceştia, 13.000 de persoane au murit, iar alte 70.000 s-au îmbolnăvit grav, conform ziarului american Miami Herald.

Iniţial, autorităţile sovietice plănuiau decontaminarea zonei şi continuarea producţiei cu celelalte trei reactoare ale centralei. Dar, dar la trei ani după accidentului, guvernul sovietic a stopat construirea reactoarelor nr. 5 si nr. 6 din complexul centralei nucleare Cernobîl şi a închis Reactorul nr. 2, în 1991, după un incendiu în compartimentul turbinelor, şi apoi a Reactorului 1, în 1996, în baza unui memorandum cu G7.

Singurul care a mai funcţionat a fost Reactorul nr. 3, supus de repetate ori unor reparaţii de siguranţă, iar după îndelungate negocieri internaţionale, la 15 decembrie 2000,  Ucraina a acceptat să-l închidă şi pe acesta,  în schimbul unui ajutor internaţional de 2,3 miliarde de dolari.

În 28 aprilie, primele semne oficiale ale contaminării cu substanţe radioactive

După explozia din 26 aprilie, vântul a purtat norul radioactiv spre nordul Europei şi apoi spre vest. Vestea nu a fost dată de sovietici, care mult timp după accident, au continuat să păstreze tăcerea.

Primele informaţii despre nivelul crescut al radiaţiilor au venit de la Gõvle (Suedia). Precipitaţiile au accelerat rapid contaminarea locală şi studiind structura substanţelor, specialiştii suedezi şi-au dat seama ca este vorba de explozia sau avarierea grava a unui reactor nuclear, povesteşte fizicianul George Pascovici, care în aprilie 1986 era proaspăt numit director tehnic al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN) Măgurele.

În România, informaţii despre accidentul de la Cernobîl, abia în 2 mai

După accident, norul radioactiv a ajuns şi deasupra României, măsurătorile făcute atunci înregistrând o creştere enormă a nivelului radiaţiilor, în unele locuri şi de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale.

În noaptea spre 1 mai, staţiile care măsurau radioactivitatea au transmis că s-au înregistrat valori depăşite ale radioactivităţii, cel mai ridicat grad de poluare în Iaşi, unde s-a ajuns la nivelul de alarmare, dar şi în Suceava, Târgu-Mureş, Galaţi şi Tulcea.

„Trimiteam toate datele la centru, era normal ca toată lumea să se afle intr-o stare de stres pentru că situaţia se putea schimba dintr-un moment în altul”, povesteşte dr. Dan Galeriu, cercetător la Institutul de Fizica Nucleara, unul dintre specialiştii care au participat la măsurători.

Abia după patru zile de la accident, Ceauşescu a convocat o şedinţa a Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist, la care au participat, pe lângă liderii comunişti, şi generalul Mihai Chiţac, şeful Trupelor Chimice ale Armatei Române, cercetătorul Ioan Ursu şi generalul Ioan Geoană, şeful Apărării Civile.

Regimul Ceauşescu a informat populaţia României despre accidentul din Ucraina abia la 2 mai 1986, în condiţiile în care cei care ascultau postul de radio Europa Libera, aflaseră deja de dezastrul de la Cernobîl.

Informarea, făcuta publică de către AGERPRES, venea din partea Comisiei de partid şi de stat pentru supravegherea şi controlul calităţii mediului înconjurător şi menţiona ca s-a înregistrat o creştere a radioactivităţii mult peste limitele normale, în special în judeţele Iaşi, Suceava, Mureş, Cluj şi în municipiul Bucureşti. Se recomanda populaţiei: să folosească apa potabilă numai din reţeaua urbana, din puțurile de adâncime sau apă minerală; să asigure înainte de consum spălarea riguroasă cu apă potabilă a legumelor şi fructelor; copiii să evite ieşirile în spații deschise; unităţile agricole şi gospodăriile individuale să asigure adăparea animalelor din puţurile de adâncime şi să protejeze, prin acoperire, fântânile şi furajele.

Între 10 şi 31 mai 1986, Ministerul Sănătății a introdus unele restricții în utilizarea lactatelor şi a luat măsuri pentru administrarea în scop profilactic a iodurii de potasiu pentru populația până la 18 ani.

Nu există statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a accidentului nuclear, dar specialiştii spun că există o legătură între dezastrul de la Cernobîl şi creşterea cazurilor de cancer, în special tiroidian, şi a cazurilor de leucemie şi cancer osos, în special în zona Moldovei.