28 de milioane de oameni vorbesc limba română, iar în unele țări este studiată ca limbă străină
31 august a devenit prin lege, din anul 2013, Ziua Limbii Române. După celelalte limbi romanice, spaniola, portugheza, franceza şi italiana, româna este pe locul 5 că număr de vorbitori: aproximativ 28 de milioane.
Marcel Tolcea, profesor la Universitatea de Vest, scriitor: Ziua Limbii Române nu înseamnă doar ziua celor care o folosesc cu sporită atenție, ci și a celor care o folosesc cu o dragoste specială. Este și ziua părinților, și a îndrăgostiților, este ziua învățătorului și a scriitorului. Și traducătorul este un creator de limba română. La mulți ani lor, tuturor!
Senatorul Viorel Badea este cel care, în urmă cu 9 ani, a iniţiat proiectul de lege prin care s-a instituit celebrarea Zilei Limbii Române.
Viorel Badea, preşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media a Senatului: În primul rând m-am gândit că ar fi foarte bine să avem o sărbătoare comună cu fraţii noştri din Republica Moldova, ar fi un prim tuşeu dat identităţii noastre comune şi o intrare în normalitate după atâta timp. Pe de altă parte, m-am gândit că cel mai important vehicul identitar al românilor dintotdeauna a fost limba română.
„Limba română a fost şi continuă să fie un veritabil liant social”, spune preşedintele Iohannis în mesajul transmis cu această ocazie, în timp ce premierul Nicolae Ciucă le este recunoscător celor care păstrează identitatea naţională dincolo de graniţe.