Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni, prilej de reafirmare a angajamentului faţă de unitate şi solidaritate
Preşedintele Klaus Iohannis a îndemnat, duminică, la păstrarea identităţii, limbii şi tradiţiilor româneşti, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, prilej de reafirmare a angajamentului faţă de unitate şi solidaritate.
„Începând din 2015, celebrăm în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai ca pe o zi dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. Oriunde ne-am afla, sărbătorim această zi împreună, evaluând ce s-a făcut, dar mai ales ce rămâne de înfăptuit, astfel încât să ne simţim mai bine protejaţi şi să fim mai încrezători într-o Românie care ne apără drepturile şi ne serveşte interesele. Împreună am schimbat felul în care instituţiile statului îi privesc pe cei aflaţi departe de ţară. Acum, autorităţile înţeleg mai bine cum poate fi transformată plecarea la muncă sau la studii în străinătate dintr-o pierdere pentru România, într-o oportunitate care nu trebuie irosită”, se arată în mesajul preşedintelui Iohannis.
El a evidenţiat că experienţa cu care concetăţenii noştri se reîntorc în ţară şi implicarea românilor în comunităţile în care trăiesc sunt puse în valoare prin politici publice dedicate cum ar fi: măsuri menite să îi ajute pe copiii rămaşi în ţară, să apere drepturile lucrătorilor sezonieri în ţările gazdă, să echivaleze cu celeritate diplomele pentru studenţi sau să îi reîncadreze pe piaţa muncii pe cei care doresc să revină în ţară.
Şeful statului a punctat că a promovat constant alcătuirea de comunităţi profesionale între românii din ţară şi cei din străinătate, croind astfel o legătură mai strânsă între oamenii de afaceri, cercetătorii ştiinţifici, medicii, profesorii şi artiştii români de pretutindeni, de „aici” şi de „acolo”, care, lucrând împreună, au construit multe proiecte de succes.
„Prin instituţionalizarea multor astfel de iniţiative, diaspora a devenit mai puternică şi a căpătat o voce care se face mai bine auzită atât la Bucureşti, cât şi în alte capitale ale lumii. Ziua Românilor de Pretutindeni este, totodată, un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. Într-o lume în continuă schimbare, valori precum libertate, demnitate şi respect rămân pilonii pe care se bazează comunitatea democratică globală. Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi. Cu un război la graniţe, am arătat o emoţionantă empatie refugiaţilor ucraineni, cărora am ştiut să le demonstrăm remarcabila solidaritate a românilor faţă de vecinii lor atât de încercaţi”, a adăugat Iohannis.
Referindu-se la cultura şi tradiţiile româneşti, el a subliniat că acestea „reprezintă o sursă de mândrie şi de inspiraţie pentru toţi cei care poartă în suflet spiritul românesc”.
„Indiferent de continentul pe care ne aflăm, celebrăm, astăzi, cu toţii moştenirea noastră comună şi identitatea care ne defineşte ca popor. Oriunde s-ar afla, românii aduc o contribuţie valoroasă la diversitatea şi bogăţia culturală a societăţilor în care trăiesc. Este, aşadar, important să ne păstrăm identitatea, limba şi tradiţiile şi să le transmitem generaţiilor viitoare. La mulţi ani, dragi români de pretutindeni!”, şi-a încheiat Iohannis mesajul.
La 26 mai 2024 este sărbătorită Ziua Românilor de Pretutindeni.
Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, înainte de anul 2014, la data de 30 noiembrie, concomitent cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial la 21 noiembrie 2007.
CITEȘTE ȘI: „Ziua românilor de pretutindeni”, la TVR Internaţional. Programe speciale pe 26 mai
Articolul 10 din Legea 299/2007 a fost modificat prin Legea 101/2015, care a stabilit marcarea Zilei Românilor de Pretutindeni în ultima duminică a lunii mai.
Legea 299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni reprezintă cadrul legal de reglementare a drepturilor persoanelor care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, din afara graniţelor României. Scopul legii este menţinerea, promovarea şi afirmarea identităţii lor culturale, etnice, lingvistice şi religioase.
Proiectul legislativ a fost susţinut de 42 de deputaţi şi senatori şi a fost votat la 22 aprilie 2015, în Camera Deputaţilor, de un număr de 299 de deputaţi prezenţi. În expunerea de motive se arată că alegerea datei pentru marcarea unei astfel de zile a venit ca urmare a solicitărilor transmise de comunităţile de români din afara graniţelor naţionale.
În perioada 24-26 mai 2024, la Bucureşti, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni organizează evenimentele dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni, invitând să participe românii din afara graniţelor ţării, potrivit https://dprp.gov.ro. Pe marginea pregătirii acestui eveniment, în care sunt implicate instituţii precum Patriarhia Română, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Colecţiilor de Artă, Palatul Parlamentului, Opera Naţională Bucureşti, secretarul de stat Gheorghe Cârciu a menţionat: ‘Pregătim o nouă ediţie a Zilei Românilor de Pretutindeni şi îi aşteptăm acasă pe toţi cei care îşi asumă cu mândrie identitatea românească şi pot fi alături de noi, într-o incursiune în cultura şi tradiţiile care ne unesc. Suntem cu sufletul lângă toţi românii din afară! Le suntem recunoscători pentru că au continuat să creadă în România, o cinstesc şi promovează zestrea noastră naţională, contribuind la dezvoltarea unor comunităţi puternice şi diverse acolo unde trăiesc şi muncesc.’, conform https://dprp.gov.ro.