26 de pacienți din spitalul modular de la Lețcani au fost transferați în alte spitale. Problemele sistemului de încălzire au fost remediate

12 noiembrie 2021, 12:10

26 de pacienţi bolnavi de COVID au fost transferaţi din Spitalul Modular de la Leţcani, la unităţi medicale din Iaşi, după ce temperatura a coborât în saloane până la 5 grade pe timpul nopţii.

Acum, la Leţcani au mai rămas internaţi doar 11 pacienţi la ATI şi 18 la secţia de Boli Infecţioase, iar deocamdată nu se fac alte internări.

O firmă specializată în instalaţii termice a remediat problemele sistemului de încălzire astfel încât temperatura a ajuns la 24 de grade în toate saloanele.

Cei 26 de pacienţi, dintre care 13 din ATI, au fost transportaţi cu echipaje de terapie intensivă mobilă către alte unităţi medicale din judeţul Iaşi. Pacienţii care au reuşit să învingă virusul au fost trimişi direct acasă.

Frigul teribil din saloane mai avea o cauză. Asistentele erau nevoita să aerisească frecvent saloanele ATI pentru a preveni acumularea oxigenului din instalaţii, un risc de declanşare a incendiilor.

Acum este în curs de montare un sistem de senzori care, la concentraţia critică, declanşează pornirea unor ventilatoare care vor elimina surplusul de oxigen din saloane.

Spitalul Modular de la Lețcani, județul Iași, a fost redeschis la începutul lunii octombrie, după ce a stat nefolosit timp de 8 luni. Spitalul a fost închis iniţial în luna ianuarie tot din cauza frigului din saloane. Unitatea medicală mobilă este formată din 100 de containere cu 256 de paturi.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite