Miercuri 18 iunie 2025 | București 29˚C / Senin

23 mai, în istorie. În 1707 s-a născut Carl Linné, pionierul taxonomiei moderne

23 mai 2025, 09:17 (actualizat 23 mai 2025, 13:02)

În fiecare zi, evenimentele care au marcat trecutul ne oferă lecții valoroase. Haideți să vedem ce s-a întâmplat într-o zi de 23 mai de-a lungul timpului.

În anul 1707 se naște Carl Linné, prețios și încăpățânat om, mare biolog, medic și naturalist considerat pionierul taxonomiei moderne, adică acea disciplina care se ocupă cu clasificarea și sistematizarea unor domenii științifice.

Taxonomie făcuse și Aristotel, care îi teroriza pe elevii săi de la Lyceu (școala filosofică pe care o fondase) obligându-i să identifice și să clasifice orice fir de păr pe care-l găseau. Dar Aristotel nu avusese metoda și aplicarea lui Linné.

Linné scria în latină, limba pe care o știa la perfecție. În ordinul Primate introduce două specii: Homo Sapiens, adică noi, și Homo Silvestris, adică maimuțele antropomorfe. La rândul lor, oamenii sunt clasificați în patru rase cu trăsături fizice și temperamentale diferite: Homo Europeus, Homo Americanus, Homo Asiaticus și Homo Africanus.

Australia nu fusese colonizată încă pentru că atunci ar fi introdus și Homo Australus.

Linné a fost extrem de popular. Jean Jaques Rousseau spunea că e cel mai de seamă om de pe pământ, Iar Goethe pretindea că, în afară de Shakespeare și Spinoza, n-a mai cunoscut un ins atât de măreț. Conaționalul lui, Strindberg, îl considera poet. (Asta nu știm dacă s-o luăm ca pe o laudă). Linné e un poet, zicea el, care a ajuns din întâmplare naturalist. Un Plinius al Nordului, un prinț al botanicii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite