21 iulie, în istorie. Alexandru Macedonski, poetul care i-a urât pe Eminescu și Caragiale, și logica poeziei

Aflăm ce evenimente importante s-au petrecut în istorie pe data de 21 iulie, la rubrica Azi, în istorie. În anul 1880, Alexandru Macedonski publica în revista lui, “Literatorul”, articolul “Despre logica poeziei”.

Te-ai așteptă să fie ceva spectaculos, să ni se explice care e, ontologic, rostul poeziei pe lume. Nu prea e așa. În primul rând, începe cu o comparație între poezie și proză, fapt pe care orice semianalfabet îl pricepe fără ajutor.

“A fi poet înseamnă a fi poet” subliniază decisiv Macedonski. Asta, în logica aristotelică se cheamă truism, dar nu-l bănuim pe Macedonski că l-ar fi citit cu atenție pe Aristotel.

Compară ulterior Poezia cu Divinitatea și Divinitatea cu Neînțelesul de unde ar rezulta, prin tranzitivitate că Poezia ar fi Neînțelesul și, într-un oarecare final, se înțelege că poezia ar fi manifestarea absurdului, al neînțelesului sublim.

Blaga, un pic mai logic, spune că poezia sporește misterul și nu-l deslușește așa cum face știința. Nichita Stănescu, mai târziu zice, în stilul lui inconfundabil, că poezia nu se scrie cu cuvinte, ci cu necuvinte.
Macedonski anticipase el ceva, dar nu prea îl ajutau nici cuvintele, nici necuvintele să se exprime logic. El scria rondeluri și sonete crezând că tehnica versificației ține loc de mesaj poetic.

În loc să-și vadă de poemele lui, s-a ocupat să-i înjure pe Eminescu și pe Caragiale fiindcă simțea într-un fel, de data asta logic, că sunt mult deasupra lui ca talent.

Dacă n-ar fi mocnit de ură și de invidie, Macedonski ar fi putut să fie un poet bun.