2 februarie, Întâmpinarea Domnului. Dacă astăzi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind prelungirea iernii cu 6 săptămâni

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la naşterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și de Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii. În credinţa populară, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni.

După legea iudaică, la 40 de zile de la nașterea pruncului de parte bărbătească, mama acestuia trebuia să meargă la Templu că să-l închine lui Dumnezeu, cu gândul că din acesta se poate ridica Mesia.

Iisus Hristos este dus la Templu împreună cu o pereche de turturele, aduse jertfă lui Dumnezeu.

Potrivit scrierilor bisericești, Simeon l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a zis: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32).

Întâmpinarea Domnului – date istorice

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. Astfel, a fost înlocuită străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc şi procesiuni în jurul oraşului cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit şi Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.

În Răsărit această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Naşterii Domnului).

Aducerea bebeluşilor la biserică, la 40 de zile după naştere

Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pildă şi la noi, ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naştere, pentru molifta de curăţirea lor şi închinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a născut vine în biserică şi în numele familiei aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar.

Preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mamă şi pe prunc, apoi punând epitrahilul şi mâna dreaptă pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice formată din binecuvântare, rugăciuni începătoare şi tropar (al zilei sau al întâmpinării Domnului), citeşte cele cinci molitfe din Aghiazmatar. Mama şi pruncul închipuie în acest moment pe Maica Domnului cu Iisus în braţe în templul din Ierusalim.

Obiceiuri şi tradiţii

În credinţa populară ziua de 2 februarie este cunoscută sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unşi cu grăsime de urs. Prin aceasta practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu păr de urs.

Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.

Sursa crestinortodox.ro