2.500 de medici de familie, fără contracte cu Casa de Sănătate. Aproape 5 milioane de pacienți sunt înscriși pe listele acestora
O femeie în vârstă de 74 de ani suferă de diabet şi de probleme cardiace. A rămas fără tratament, dar medicul de familie nu-i poate da reţetă compensată. Din pensia de 1.000 de lei va cumpăra tratament doar pentru cinci zile.
În aceeaşi situaţie sunt mulţi pacienţi.
2.500 de medici din România nu au semnat actele adiţionale cu Casele de Asigurări de Sănătate. Potrivit CNAS, pe lista fiecărui doctor se află înscrişi în jur de 1.800 de pacienţi. Asta înseamnă că cei 2.500 de medici tratează în jur de 4,5 milioane de români. Cei asiguraţi nu mai primesc nici reţete compensate şi nici trimiteri către medicii specialişti.
Medicii de familie acuză autoritățile că sunt iresponsabile pentru că nu le mai permit să semneze momentan actele adiţionale.
În Argeş, medicii au stat la coadă ca să semneze actele adiţionale, dupa ce ieri și-au inregistrat contractele.
Oficialii le transmit pacienților că își pot schimba oricând medicul de familie. Iar asiguraţii cu urgenţe medico-chirurgicale, dar şi cu 59 de afecţiuni, printre care boli oncologice, diabet, hepatita cronică, astm bronşic se pot prezenta la consultaţie direct la medicul specialist, fără a fi necesar bilet de trimitere.