2.400 de elevi din județul Constanța vor învăța în alte spații decât în școlile lor, pentru că nu au fost renovate încă

6 septembrie 2024, 19:28 (actualizat 6 septembrie 2024, 21:10)

Și în Constanța, mii de elevi nu vor începe cursurile în clasele lor. Sunt și acolo, ca în multe alte județe, școli în șantier sau neîncăpătoare pentru numarul mare de copii înscriși. Autoritățile locale caută încă spații în care să se poată ține orele.

În satul Culmea, școala este încă în șantier. Se lucrează intens la interior, însă mai devreme de două luni nu sunt șanse să fie gata.

Pentru copiii de grădiniță s-a găsit un spațiu chiar în localitate: la demisolul bisericii.

Pentru elevii de școală nu s-a mai găsit un spațiu. Așa că aceștia vor învața, cel puțin în primul modul, la Ovidiu, oraș de care aparține satul.

Doar că și școala din Ovidiu va intra în reparații, în curând. Așa că autoritățile vor să folosească grădinița pentru a-i reloca pe copii.

Astfel de permutări nu sunt singulare. În tot județul sunt școli care nu se vor deschide pe 9 septembrie.

În total, 2.400 de elevi din județul Constanța vor învăța în alte spații decât în școlile lor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite