158 de ani de la Unirea Principatelor Române. Ceremonii organizate
Unirea Principatelor din 1859 a marcat şi un pas important către înfăptuirea statului unitar naţional român în decembrie 1918. A fost un moment în care românii şi-au unit forţele şi au demonstrat că pot realiza lucruri măreţe împreună.
De la Pilda unirii ilustrată de Creangă în povestirea Moş Ion Roată şi Unirea, până la Hora Unirii a lui Alecsandri care ne spunea că unde-s doi, puterea creşte, românii au înteles că lucrul care îi poate face mai puternici e să-şi adune împreună forţele. Aşa s-a făcut şi Mica Unire de la 1859, când Moldova şi Valahia au ales acelaşi domnitor, pe Alexandru Ioan Cuza, aşa s-a câştigat şi independenţa faţă de turci în 1877. Aşa s-a realizat, după 3 secole, şi visul eşuat al lui Mihai Viteazu, Marea Unire de la 1918.
TVR1 transmite imagini de la ceremoniile cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române într-o Ediţie Specială.
Invitaţii emisiunii Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României, şi Constantin Corneanu, analist militar.
La Bucureşti, au fost depuse coroane şi jerbe de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de pe Dealul Patriarhiei Române.
De asemenea, au fost organizate ceremonii militare şi religioase.
Administraţia Prezidenţială este reprezentantă la eveniment, la nivel de consilieri prezidenţiali.
Cu prilejul aniversării a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, Muzeul Național Cotroceni va fi deschis vizitatorilor.
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române au avut loc şi în Piaţa Universităţii din Capitală, unde a fost prezent şi primarul general al Capitalei.
Gabriela Firea s-a prins în hora Unirii în Piaţa Universităţii, unde s-a ţinut şi un concert de muzică populară.
La Academia de Poliţie s-au depus coroane de flori în prezenţa ministrului de Interne, Carmen Dan.
Mii de persoane au venit în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a participa la manifestările dedicate Unirii Moldovei cu Ţara Românească.
La Iaşi, ceremonia militară s-a desfăşurat, începând cu ora 11.00, la Monumentul lui Alexandru Ioan Cuza.
În Piaţa Unirii din Iaşi a avut loc şi o parada militară.
La ora 12.30 a avut loc un Te Deum la mormântul domnitorului, de la Biserica Trei Ierarhi.
În Focşani, de la ora 16,00, în Piaţa Unirii vor avea loc o ceremonie militară şi religioasă, un moment artistic evocator şi defilarea Gărzii de Onoare formate din militari ai Brigăzii 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’.
La evenimentele de la Iaşi şi Focşani şi-a anunţat participarea ministrul Apărării Naţionale, Gabriel-Beniamin Leş.
Ceremonii similare, dar şi sesiuni de comunicări ştiinţifice, gale de filme documentare, expoziţii şi spectacole cultural-artistice vor fi organizate în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor Române