10 oameni pe lista neagră a lui Mourinho, inclusiv Vinicius și Valverde. Ziua decisivă pentru Real Madrid
Astăzi, e ultima zi în care Real Madrid poate plăti clauza de reziliere a contractului lui Mourinho cu Benfica, estimată la aproximativ 7 milioane de euro în sume brute.
În caz contrar, Mourinho ar trebui să continue încă un an la echipa portugheză, potrivit contractului actual, ceva aproape imposibil inclusiv dacă Real Madrid renunță să-l mai contractele pe ”The Special One”, după cum a aflat A Bola.
Între timp, tensiunea crește la Lisabona în jurul figurii lui Mourinho. Situația sa incertă la Benfica, unde încă este antrenor, deși este cert că va părăsi clubul, ocupă toate paginile ziarelor sportive din Portugalia în ultimele zile.
Totul se reduce la problema clauzei sale de reziliere. Această clauză, care îi permite să plece pentru 7 milioane de euro, expiră marți, 26 mai, la miezul nopții.
După această dată, scrie AS, plecarea sa va costa 15 milioane de euro, care reprezintă salariul brut al antrenorului și suma pe care, având în vedere momentul, va trebui să o plătească Madridul. Acest lucru nu exclude posibilitatea unei negocieri și ca clubul alb să reușească să reducă acest preț.
”Asta îi îngreunează și mai mult situația lui Mourinho”
”Mourinho nu se lasă intimidat de situație, este foarte calm, știind că are șanse mari să devină antrenorul Madridului (cu excepția cazului în care, în mod neprevăzut, Riquelme câștigă alegerile). Dar situația s-a complicat, iar tensiunea a atins cote maxime la Lisabona. Totul s-a transformat într-un joc de poker. Benfica spera ca Sporting să câștige finala Cupei împotriva lui Torrense. Dar, nefiind așa, Benfica va trebui să joace faza preliminară a Europa League pe 23 iulie. Și, prin urmare, trebuie să înceapă sezonul mult mai devreme decât era prevăzut, pe 25 iunie. Asta complică și mai mult situația și îi îngreunează și mai mult situația lui Mourinho”, menționează jurnaliștii madrileni..
Antrenorul are însă clar ce vrea să schimbe la Madrid
Jose Mourinho și-a făcut deja planuri pentru o reorganizare radicală a lotului Real Madrid – iar Vinicius Junior și Federico Valverde se numără printre marile nume pe care dorește să le vândă, scrie tabloidul britanic The Sun.
Legendarul antrenor, în vârstă de 63 de ani, a aceptat să preia conducrea tehnică a clubului de pe Bernabeu, la 13 ani după încheierea primului său mandat.
Zece jucători pe lista neagră
Între timp, în Portugalia, e tensiune mare la Benfica. Presa abundă de informații despre situația lui Mourinho și oferă inclusiv detalii despre planurile sale la Real Madrid.
Astfel, Record relatează că Mourinho este gata să renunțe la ZECE membri ai lotului odată ce își va prelua oficial noua funcție.
Andriy Lunin, Fran Garcia, Ferland Mendy, Dani Ceballos, Eduardo Camavinga și Gonzalo Garcia se numără printre jucătorii care ar putea părăsi echipa în această vară.
Mare surpriză cu Vini și Valverde
Dar cea mai mare surpriză va fi decizia lui Mourinho de a căuta cumpărători pentru Valverde și Vinicius, adaugă britanicii de la The Sun.
Cei doi au fost jucători-cheie pe Bernabeu și au rămas titulari de bază sub conducerea antrenorului interimar Alvaro Arbeloa.
Valverde, în vârstă de 27 de ani, a fost transportat de urgență la spital, după o altercație violentă cu coechipierul său Aurelien Tchouameni la începutul acestei luni.
În atac, Real Madrid nu are nevoie de întăriri
Planul de întărire a lotului al antrenorului portughez a fost elaborat în urma unei analize a meciurilor recente ale echipei și a lotului actual.
Printre priorități se numără transferul unuia sau a doi fundași centrali, inițial un fundaș dreapta, iar ulterior un fundaș stânga.
În plus, Mourinho consideră că sosirea a doi mijlocași este vitală: un mijlocaș defensiv care să concureze cu Tchouameni și un alt mijlocaș creativ, similar cu norvegianul Aursnes, pe care l-a antrenat la Benfica – un tip de jucător pe care îl consideră lipsă din actualul lot al Real Madrid. În atac, antrenorul consideră că sunt puține schimbări de făcut.
Alegerile de la Real Madrid încurcă planurile
Deși acordul dintre Florentino Pérez și Mourinho pentru revenirea sa este finalizat, prevăzând un contract pe doi ani cu opțiune pentru un al treilea an dacă echipa câștigă campionatul, totul este în prezent în așteptare.
Semnarea contractului este așteptată să aibă loc abia după realegerea lui Florentino în funcția de președinte. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, aceeași sursă afirmă că Mourinho nu intenționează să continue la Benfica și va lua în considerare alte oferte pe care le-a primit.

